Filmările pentru "Fast and Furious 7", întrerupte după moartea actorului Paul Walker, pe 30 noiembrie, într-un accident de maşină în Santa Clarita, California, vor fi reluate la începutul lunii aprilie.
Al şaptelea film de acţiune din franciza „Furios şi iute”, despre cursele de maşini ilegale de pe şoselele din Los Angeles, va intra în producţie pe 1 aprilie şi, conform scenariului rescris după decesul lui Paul Walker, personajul interpretat de acesta – fostul agent FBI Brian O’Conner – se va retrage din activitate, în loc să fie ucis.
Ceilalţi membri ai distribuţiei şi echipei de filmare vor turna scenele finale ale filmului într-un interval cuprins între şase şi opt săptămâni în oraşul Atlanta din Georgia. Scenele respective trebuiau filmate imediat după Ziua Recunoştinţei, însă după decesul lui Paul Walker pe 30 noiembrie, filmările au fost întrerupte.
În urma accidentului de maşină în care Paul Walker şi-a pierdut viaţa, studiourile de producţie Universal au suspendat filmările, iar regizorul James Wan şi Chris Morgan au fost nevoiţi să rescrie scenariul.
Filmul, al şaptelea din această franciză cu maşini de curse, trebuia să fie lansat iniţial pe 11 iulie 2014, potrivit Universal Pictures.
Vin Diesel, partenerul lui Paul Walker în franciza „Furios şi iute”, a confirmat data de lansare a filmului pentru aprilie anul viitor, publicând pe contul său de Facebook următorul mesaj: „«Fast and Furious 7» va fi lansat pe 10 aprilie 2015! El (Paul Walker, n.r.) şi-ar dori ca voi să aflaţi primii”.
Filmele din seria „Fast & Furious”, cu Paul Walker şi Vin Diesel în rolurile principale, care au obţinut încasări totale de peste 2 miliarde de dolari pe plan mondial, este una dintre cele două francize de succes, alături de „Sunt un mic ticălos/ Despicable Me”, care au ajutat studiourile Universal să obţină un bilanţ contabil pozitiv.
G.C.